Poate au trecut prea repede sau prea incet, dar au trecut frumos. Aruncand o privire peste tot ceea ce a insemnat pentru mine liceul constat ca nu s-a rezumat totul nici la materia pe care (n-)am invatzat-o de-a lungul anilor, nici la oamenii pe care i-am cunoscut, nici la gardurile pe care le-am sarit cautand calea fericirii si drumul spre o noua etapa a vietii mele.
Cred ca as putea si acum sa-mi amintesc prima zi de scoala, primul pas, primul “Salut!”, prima cuvantare a doamnei diriginte care incepea cum nu se poate mai trist : “Stiu ca ati auzit multe lucruri despre […] dar sa stiti ca eu nu sunt asa.” N-am sa uit nici primul “Bade tu de la ce scoala vii?” ( Nicolae Hartan ), primul “Cand te-oi tranti odata!” ( Ioan Martinus ), prima noastra noastra petrecere de Craciun, dar si ultima. Asa v-am cunoscut pe toti, oameni destepti, nici cool, nici tocilari … oameni deosebiti. Am intrat intr-o lume noua, necunoscuta. Dar cu timpul am invatat de toate. Inclusiv traseul catre scoala. Ajungeam la o prima ora. Nu intarziam niciodata. Am prins si lucruri bune dar si rele. Am vazut cum m-am schimbat eu, dar cum s-au schimbat si cei din jur. Acum cand zilele de stat la scoala sunt numarate parca tot mai des uit unde e scoala si ma pierd in fiecare dimineata undeva, intr-un bar, la o masa, servind o ciocolata calda alaturi de oamenii pe care i-am cunoscut in cei 4 ani de liceu.
Liceul nu te ia din natura, prost, lipsit de cunostiinte si te face destept. Dar in schimb te face om, te invata sa treci peste anumite dificultati, iti deschide noi orizonturi iar oportunitatile nu intarzie sa apara. Si sta in puterea fiecaruia dintre noi sa invatam cum sa profitam de ele. Unii oameni sunt buni la invatatura. Unii prefera sa stea la fumat pe teren, sa fenteze regulile. Pe altii nici macar acolo n-ai sa ii mai gasesti, ci doar in documentele didactice. Dar am increderea ca intr-o zi vom iesi, rand pe rand, pe poarta scolii si ne vom gasi un loc al nostru pe care sa il stapanim, un domeniu in care sa excelam caci nimic din ce iese pe usa liceului nu ajunge in strada.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Ba se ajunge si in strada de pe usa liceului, foarte putini oameni mai exceleaza in ziua de azi.
RăspundețiȘtergerema refeream la liceul Negruzzi ;))
RăspundețiȘtergereMi-e dor de Negruzzi... cei mai frumosi ani...
RăspundețiȘtergereSi eu tot la Negruzzi.
RăspundețiȘtergereaxel...stii tu vorba aia..cand eram tanar fecior...eram fala negruzzilor...
RăspundețiȘtergeren-o sa-l uit in veci p martinus cu trantitul lui :)) sau pe hartan "Decat mult si fara rost, mai bine putin si prost" ...au fost prea multe faze memorabile si au fost prea tari anii astia, eu personal mai vreau inca vreo 10 ;))
RăspundețiȘtergerewai molie:>:))wtf:)) got a hankerchief?:))
RăspundețiȘtergereha? :))
RăspundețiȘtergereDe n-ar fi negruzzi-n Iasi Iasu n-ar mai fi ORAS :D :P...
RăspundețiȘtergerenegruzzi e un spirit..... mult prea tare... si in cele din urma ne uneste pe toti...
da ... si faptul ca majoritatea comentariilor vin de la fostii/actualii elevi negruzzisti spune totul :D
RăspundețiȘtergere^ai dreptate
RăspundețiȘtergeresi mai ai dreptate si la prima parte a articolului.ceva de genu mi-a iesit si mie zilele trecute in "gandul absolventului" care a trebuit sa-l scriu.